Opt copii din localitatea Gârbova, judeţul Maramureş, au rămas luni dimineaţă, 25 noiembrie, fără maşina care îi ducea la şcoală. Un părinte susţine că primarul comunei s-a enervat după ce l-a văzut în maşină cu o persoană neagreată politic de către el. Primarul neagă toate acuzaţiile şi spune că sunt frustrări venite din partea contracandidaţilor.

Ioan Dunca are trei copii, unul în clasa a IV-a, altul în a II-a şi cel mic în clasa pregătitoare. Duminică seara, 24 noiembrie, susţine el, a fost sunat de către şoferiţa de pe maşina care îi duce copiii la şcoală şi anunţat că azi dimineaţă cei mici nu vor avea parte de transport până la şcoală. Astfel, Ioan Dunca s-a văzut nevoit să îşi ducă cei trei copii pe jos la unitatea de învăţământ, parcurgând la pas o distanţă de aproximativ 3 kilometri.

„M-a sunat aseară ( duminică, 24 noiembrie) şoferiţa microbuzului şi mi-a spus că nu mai vine maşina după copii. Şi am întrebat-o că de ce şi a zis să sun la maşina aia care m-o dus pe mine la vot să vie să îmi coboare copiii la şcoală. Şi am întrebat-o că cine a zis asta şi mi-a zis să o sun pe doamna primar. S-o supărat doamna primar că a avut o presimţire că nu am votat cu ea, că de ce am mers eu cu un om de care nu i-o convenit ei. Dar am avut maşină angajată pentru altceva. Mi-am dus nevasta la Dragomireşti la urgenţe pentru că trebuie să meargă în fiecare zi la pansat. E operată pe coloană. De ce să îmi spuie mie aşa ceva? Copiii mei nu au drepturi ca şi cei din sat? Copiii mei nu merită să îşi bată joc de ei!”, a declarat  Ioan Dunca.

În replică, primarul comunei Şieu, Irina Adriana Gabriela Iusco spune că în Gârbova nu a urcat niciodată microbuzul şcolar şi că transportul elevilor s-a făcut cu maşina ei personală, pe cheltuiala ei.

„Probabil contracandidaţii mei de disperare nu mai ştiu ce să facă pentru că la Şieu PSD-ul a câştigat alegerile prezidenţiale. La Gârbova nu a urcat niciodată microbuzul şcolar din cauza drumului îngust. Le-am pus la dispoziţie maşina mea personală, un Ford Focus din 2001 care nu era în stare bună de funcţionare. Şi pe cheltuiala mea i-am transportat pe copii la şcoală pentru că am vrut să îi ajut. Băgam benzină de 100 de lei săptâmănal, dar se poate vedea şi în contabilitatea primăriei, nu i-am decontat niciodată. Normal că i-am spus şoferiţei că nu va merge maşina după copii, după ce vineri abia am adus maşina. Nu pot înţelege până unde merge frustrarea. Nu pot să îmi închipui cum pot să inventeze aşa ceva. Oare ar trebui să îmi iau altă maşină şi să le-o pun la dispoziţie?”, a declarat edilul localităţii Şieu.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş nu a oferit încă o poziţie vizavi de situaţia de la Gârbova.