Salariile din mediul privat în anul 2016 au avut un nivel uşor mai scăzut decât majorarea de 3,9% planificată iniţial de companii, dar anul 2017 ar putea aduce o creştere cu 3,8% a salariilor, arată datele studiului salarial şi de beneficii PayWell România realizat de PwC.

Advertisements

Pentru 2017 companiile anunță creşteri salariale cu o dinamică mai accentuată în sectorul de retail (4,9%) şi cel industrial (4,4%) şi o creştere anticipată mai temperată în sectorul bancar (3%).

Cele mai mari salarii la nivel entry-level pentru angajaţii cu studii superioare sunt oferite de companiile participante din sectorul farmaceutic (3.700 lei brut), în vreme ce băncile remunerează angajaţii entry-level cu mai puţin de jumătate din această sumă (1.800 lei brut). Salariile entry-level pentru angajaţii cu studii medii variază între 1.400 şi 1.600 de lei în funcţie de sector. 29% dintre participanţii la studiu efectuează majorări salariale pentru angajaţii entry-level după terminarea perioadei de probă.

Ca nivel, bonusul de performanţă variază de la 9% din salariul anual pentru angajaţii blue-collar (persoane care poartă uniformă şi practică muncă manuală – n. r.) până la aproape 40% din salariul anual pentru angajaţii din top management. Pentru angajaţii din vânzări bonusurile de performanţă echivalează cu o treime din salariul anual.

Criteriile pentru acordarea bonusului de performanţă ţin îndeosebi de rezultatele individuale pentru angajaţii de vânzări (70% din companii) şi pentru personalul operaţional (63%), însă depind într-o mai mare măsură de rezultatele companiei pentru nivelul top şi middle management (peste un sfert dintre participanţi ţin cont exclusiv de acest indicator atunci când decid acordarea bonusurilor de performanţă).

În privinţa beneficiilor non-salariale, studiul PayWell relevă că cele mai frecvente beneficii extra-salariale utilizate de companiile de pe piaţa din România sunt, şi anul acesta, cele ‘de securitate’: tichete de masă (oferite de 74% dintre participanţi) şi abonamente la clinicile medicale private (55%).

Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2016 analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare a 133 de companii din cinci sectoare economice diferite (sectorul bancar, industria bunurilor de larg consum, sectorul de retail, sectorul farmaceutic şi cel al producţiei industriale).

Advertisements

Advertisements
Advertisements