În 2008, Constantina Diţă a uimit lumea sportului, cucerind aurul olimpic, la 38 de ani, în proba de maraton. Prin această performanţă, a devenit cea mai în vârstă câştigătoare a maratonului olimpic din toate timpurile.

La 49 de ani, Constantina Diţă aleargă 42 de kilometri în maratoane pentru a se distra! Vorbim despre o probă infernală, care pentru mulţi oameni e un obiectiv de neatins.

Duminică, la Maratonul Internaţional de la Berlin, Constantina Diţă s-a aliniat la start, în calitate de invitată specială din partea organizatorilor. Iar asta la cinci ani după ce s-a retras, oficial, de la sportul de performanţă.

Chiar şi aşa, campioana olimpică din 2008 a scos un timp formidabil pe distanţa de 42.195 de kilometri. Ea a trecut linia de sosire după 3 ore, 7 minute şi 46 de secunde. Astfel, a terminat pe locul 239 în clasamentul general şi pe locul 28 în categoria ei de vârstă (feminin, peste 45 de ani).

Iată cum a parcurs Constantina Diţă maratonul de la Berlin:

*5 kilometri: 20 de minute, 44 de secunde

*10 kilometri: 41.45

*15 kilometri: 01.03.06

*20 de kilometri: 01.24.56

*21 de kilometri (jumătatea distanţei): 01.29.41

*25 de kilometri: 01.47.09

*30 de kilometri: 02.09.46

*35 de kilometri: 02.32.54

*40 de kilometri: 02.57.34

*Finish: 03 ore, 07 minute şi 46 de secunde

„Am vrut să fac mişcare“

Înainte de a alerga la evenimentul de duminică, Constantina Diţă a acordat un interviu pentru site-ul aimx.ro. Aici, ea a explicat cât s-a pregătit pentru cursa de la Berlin şi ce a îndemnat-o să facă deplasarea în Germania.

*Nu am decât 5 saptamani (n.r. – de pregătire). Nu am avut timp de pregătire pentru maratonul de la Berlin şi, ţinând cont că nu mai fac sport de performanţă, am zis să fac mişcare. Asta este important.

*Mă simt bine. Eu am făcut antrenamente normale, ca orice persoană care face jogging, care face doar mişcare şi sper să termin maratonul. Asta este cel mai important. Să termin şi să iau medalia de finish. Că voi alerga trei ore şi jumătate, că voi alerga trei ore şi 15 minute. Nu mi-am propus să fug un timp anume. Doar să-l termin.

*Vreau să iau medalia de finisher pentru a completa seria celor 6 World Marathon Majors (n.r. – Tokyo, Boston, Londra, Berlin, Chicao şi New York). După Berlin, o să mai am Tokyo, Boston si New York-ul.
2
ore, 20 de minute şi 14 secunde a fost timpul cu care Ashete Bekere (Etiopia) a câştigat proba feminină la Maratonul Internaţional Berlin 2019.

2
ore, 26 de minute şi 44 de secunde a fost timpul cu care Constantina Diţă a câştigat aurul olimpic, la Beijing, în 2008.