Jupiter este cea mai mare planetă din sistemul nostru solar şi poate fi văzută în mod regulat pe cerul nopţii, atât timp cât ştii unde trebuie să te uiţi. Săptămâna viitoare însă, gigantul se va apropia de Pământ şi va putea fi observat, alături de lunile sale, fără telescop.

NASA a anunţat că Jupiter va ajunge în cel mai apropiat punct al său de Pământ în jurul mijlocului lunii iunie, fiind vizibil întreaga noapte. Astfel, planeta, împreună cu câteva dintre lunile sale mai mari, va putea fi văzută doar cu ajutorul unui binoclu, fără a fi nevoie de utilizarea unui telescop.

”Cea mai mare planetă a sistemului nostru solar este o bijuterie pentru ochiul liber, însă arată fantastic printr-un binoclu sau un telescop mic, iar acesta îţi va permite să vezi şi cele mai mari luni ale sale ” .

Întreaga lună iunie ar trebui să ofere o oportunitate foarte bună de a privi gigantul gazos al galaxiei noastre.

Apropierea sa de Pământ se petrece după ce are loc un fenomen astronomic denumit ”opoziţia lui Jupiter”, în care acesta formează o linie dreaptă imaginară cu Soarele şi Pământul, cel din urmă aflându-se în mijloc. Fenomenul are loc odată la aproximativ 13 luni, iar anul acesta se va întâmpla în data de 10 iunie.

Tot la mijlocul lui iunie, pasionaţii de astronomie vor putea observa că Marte şi Mercur par extrem de apropiate, imediat după asfinţit, în serile de 17 şi 18 ale lunii.