Intr-o epoca in care totul este reglementat, indeosebi in spatiul comunitar, ambalajele alimentelor sunt pline de semne care ne transmit cate un mesaj. Le ignoram adesea, fara sa stim ca in spatele fiecarui desen se afla o informatie importanta pentru consumatorul final. Gasiti in cele ce urmeaza cateva explicatii pentru semnele de ambalajele alimentelor, lasand la o parte indicatiile despre valoarea energetica a unui produs alimentar, informatie care vorbeste de la sine.

In primul rand, ne lovim de un amar de vreme de simbolul reprezentat prin litera „e” (mica de tipar). Acest simbol este garantia faptului ca in recipentul respectiv se gaseste o anumita cantitate de produs. Mai exact, simbolul „e” se gaseste chiar langa greutatea nominala a produsului si inseamna ca in respectivul recipient (punga sau cutie) nu veti gasi o cantitate mai mica, in medie, decat cantitatea nominala afisata langa simbol.Simbolul reprezentat de un pahar si o furculita, de asemenea, gasit pe diferite ambalaje de produse, alimentare si nealimentare, inseamna ca respectivul recipient este facut dintr-un material netoxic si poate astfel intra in contact cu alimentele.Un alt simbol este reprezentat de literele CE, initialele cuvintelor „Conformitee Europeenne). Mai exact, produsele cu acest semn pe ele inseamna ca intrunesc toate criteriile prevazute de directivele europene privind siguranta alimentara.Alte ambalaje sunt marcate cu diferite semne care indica faptul ca pot fi reciclate. Simbolurile sunt diferite, dar toate transmit acelasi mesaj.

In cazul recipientelor din aluminiu, acestea sunt insotite de un simbol reprezentat de un cerc format de doua sageti, cu literele alu in centru. Unele ambalaje indica un container de gunoi si va indica si culoarea celui in care trebuie sa aruncati respectivul ambalaj. Un alt simbol, frecvent intalnit, este asa-numitul „punct verde”, care certifica faptul ca o companie producatoare participa la un program de reciclare. Nu in ultimul rand, simbolul reprezentat de o silueta umana aruncand la cos incurajeaza pastrarea curateniei, dar si participare activa la procesul de reciclare prin aruncarea la gunoi a deseurilor.De asemenea, pe recipientele din plastic gasiti un triunghi format tot din sageti, in mijlocul carora apar diferite cifre. Cifrele, pana la 7, indica tipul de plastic folosit de producatorul ambalajului, astfel incat centrele de reciclare sa stie daca acel tip poate fi sau nu reciclat.In fine, o serie de simboluri intalnite tot mai des in ultima perioada atesta originea unui produs traditional. Sunt simboluri pe care le gasim doar in spatiul Uniunii Europene si se refera la produse traditionale cu denumire de origine protejata sau indicatie geografica protejata.