Atunci când își spun vârsta, sud-coreenii spun de obicei că au două vârste: cea internațională, care se calculează din momentul în care s-au născut, și „vârsta coreeană”, care poate fi cu unul sau chiar doi ani mai mare.

În Coreea de Sud, bebelușii sunt considerați ca având deja un an în momentul în care se nasc, ceea ce înseamnă că o persoană născută în ianuarie 1990, de exemplu, are deja 30 de ani în Coreea, nu 29. Pentru cei care sunt născuți în alte luni ale anului, diferența poate fi chiar mai mare. De exemplu, un bebeluș născut pe 31 decembrie face 2 ani pe 1 ianuarie.

Acest sistem de calculare a vârstei creează numeroase confuzii. Coreea de Sud este singura țară din estul Asiei care încă mai folosește acest sistem de calcularea a vârstelor, iar parlamentul vrea acum ca țara să se alinieze cu restul națiunilor.

Sistemul sud-coreean își are originile în China, acolo unde limbajul și scrierea erau folosite cu predominanță și în Coreea, influențând dezvoltarea țării.

În China, vârsta este scrisă în sistemul ordinal, care începe cu cifra 1. Astfel, un bebeluș este considerat ca având 1 an în primul an de viață. Între timp, China a renunțat la acest sistem, deși localnicii încă mai fac distincția între vârsta nominală și cea reală. În Japonia, un sistem asemănător a fost abolit la începutul secolului 20, deși a mai fost utilizat până în anii ’50, când a fost adoptată o lege care să adapteze sistemul la cel internațional.

În Coreea de Sud, oamenii își folosesc vârsta tradițională în viața de zi cu zi, însă vârsta legală este bazată pe calculele internaționale. Asta creează confuzii inclusiv la limitele legale de vârstă pentru a viziona filme.

Dacă va trece noua lege, parlamentul va adopta sistemul internațional de măsurare a vârstei, care va deveni obligatoriu în toate actele și documentele oficiale, iar guvernele și societățile legale vor fi încurajate să se adapteze.