O autoutilitară de poliţie a fost implicată, marţi dimineaţa, într-un accident care s-a petrecut în centrul Ploieştiului. Agentul de poliţie care se afla la volanul maşinii a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a dovedit că acesta a consumat alcool.

Accidentul s-a petrecut la primele ore ale dimineţii, puţin după ora 6, în imediata apropiere a sediului Judecătoriei din Ploieşti, pe linia de tramvai. Din primele informaţii, autoutilitara de Poliţie a intrat în coliziune cu o altă maşină, apoi s-a răsturnat pe plafon.

Potrivit unor surse judidicare, poliţistul care conducea autoutilitara tocmai ce ieşea din tura de noapte. Testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Agentul lucrează la Secţia 4 Poliţie din Ploieşti, la Ordine Publică. Acesta urmează să inte în comisia de disciplină.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, doar cu pagube materiale.