Ministerul Muncii va propune modificarea legislației, astfel încât pensia nu va putea fi cumulată cu salariul la stat.

Nu este prima inițiativă de acest fel. În urmă cu un deceniu, în plină criză financiară, Guvernul, condus atunci de Emil Boc, a dat o ordonanță de urgență asemănătoare.

La articolul 17, Legea 329/2009 prevedea că: „Beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

PSD a anulat aceste prevederi în 2014, în Parlament.

În prezent, numeroase categorii de bugetari au dreptul și aleg să iasă la pensie mult mai devreme decât restul muncitorilor din România. Aceștia se reangajează apoi, tot la stat, pe locuri care ar putea fi ocupate de tineri.